news_thumbnail

Suzuki Ignis va fi in centrul atentiei la ASTROFEST 2017

July 30, 2020

"Noul Suzuki Ignis, disponibil din luna martie şi în România, este maşina oficială a festivalului de explorare spaţială şi astronomie ASTROFEST 2017.

Realizat de Revista Ştiinţă & Tehnică, în colaborare cu Centrul Cultural „Casa Artelor” Bucureşti Sector 3, Primăria Sector 3 şi Ministerul Culturii, la ASTROFEST 2017 se va aniversa şi împlinirea a 36 de ani de la zborul în spaţiul cosmic al cosmonautului român Dumitru Prunariu.

Pentru Suzuki aceasta nu este prima asociere în domeniu, anul trecut constructorul japonez fiind implicat în susţinerea echipei Hakuto, furnizând tehnologia necesare pentru dezvoltarea unui vehicul cu care să se cerceteze luna în cadrul proiectului Google Lunar XPRIZE.

În cadrul evenimentului, programat pe data de 6 mai, începând cu ora 15:00, în faţa Bibliotecii Naţionale a României din Bucureşti, va fi expus şi noul Suzuki Ignis, iar particpanţii vor putea admira pe sistemul de infotainment al maşinii o serie de astrofotografii.

În programul evenimentului sunt incluse diverse ateliere şi workshop-uri, cursuri de astrofotografie, prezentări interactive de astronomie, o expoziţie de telescoape, dar şi un spectacol pentru copii “Festivalul Ştiinţei SCi Kids”."